Deportarea este o politică a regimurilor totalitare care au dobândit o amploare de masă în U.R.S.S. în timpul dictaturii staliniste. În România, după ocuparea tării de către sovietici, aceste practici au fost activate în anul 1951, când peste 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane au fost deportate din vestul tării, în câmpia Bărăganului, din sud - est. Au fost deportati, români, germani, bulgari, unguri, sârbi (bănuiti pentru simpatii în favoarea regimului maresalului Iosif Broz Tito dezident fată de Comintern: (Internationala comunistă controlată sever de Stalin), aromâni (populatie de origine romanică refugiată din Balcani) si evrei. Pentru realizarea deportării au fost folosite efective militare formate din trupe de grăniceri, militie si securitate (fosta politie politică) pentru operatiunile de blocare, ridicare si escortă.
Totalul militarilor utilizati a fost de 20106, cifră impresionantă, mai cu seamă că erau înzestrati cu armament si munitie de război.
Îmbarcarea familiilor s-a făcut în vagoane de marfă sub directa supraveghere a activistilor de partid comunist, militienilor si securistilor.
Oamenii credeau că se îndreaptă în Siberia, s-au oprit însă în Bărăgan. Precizăm faptul că stepa Bărăganului are multe caracteristici geografice (cu o climă severă iarna si toridă vara) si social economice asemănătoare Siberiei.
Din anul 1951 până în anul 1956 mii de oameni au suferit în Stepa Bărăganului.
Aici deportatii au fost obligati să-si construiască case din pământ bătut, acoperite cu stuf sau paie, fiind distribuiti în 18 sate nou înfiintate.
În Bărăgan acesti oameni nu au uitat nici o clipă cine sunt, nici de unde au fost smulsi cu forta, purtându-si cu demnitate cătusele deportării si credinta în Dumnezeu.
Tuturor acestora, posteritatea le este datoare cu „DREPTUL LA MEMORIE.”
Pentru detalii aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu